“E o stare care, asa cum e, elementara, confuza, ma ajuta sa uit ca, in genere, traiesc mai mult la conditional: as vrea… as dori… Pe plaja “vreau”, “doresc”. Sau, poate, nu mai trebuie “sa vreau”, “sa doresc” . Ma bucur de ceea ce “este”, fara sa-mi mai bat capul cu altceva.” - Aventuri solitare
Cat de des ne aducem aminte sa ne bucuram de ziua de azi, de persoanele de langa noi, sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem, pentru clipa prezenta?
Suntem , prea des, prinsi intre euforia succesului sau deznadejdea esecului de ieri, pe de o parte, si speranta schimbarii, idealurile si dorintele de maine, pe de alta parte. Insa, in toata aceasta “poveste” sa nu uitam de clipa ce fuge pe langa noi, cei care analizam clipa trecuta si prognozam clipa viitoare.
Ce ziceti, sa ne oprim din cand in cand si sa ne “amintim” cum e sa traim sub incidenta verbului “este” si nu “a fost” sau “va fi”.
Cat de des ne aducem aminte sa ne bucuram de ziua de azi, de persoanele de langa noi, sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem, pentru clipa prezenta?
Suntem , prea des, prinsi intre euforia succesului sau deznadejdea esecului de ieri, pe de o parte, si speranta schimbarii, idealurile si dorintele de maine, pe de alta parte. Insa, in toata aceasta “poveste” sa nu uitam de clipa ce fuge pe langa noi, cei care analizam clipa trecuta si prognozam clipa viitoare.
Ce ziceti, sa ne oprim din cand in cand si sa ne “amintim” cum e sa traim sub incidenta verbului “este” si nu “a fost” sau “va fi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu